Omul arestat pentru blaturi, controversatul Buturovic, vorbește despre legăturile cu fotbalul românesc: „Mutu nu ar aranja niciodată un meci!”

Omul arestat pentru blaturi, controversatul Buturovic, vorbește despre legăturile cu fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Excentricul Ratko Buturovic, prietenul lui Mutu din Serbia, consideră că FRF a exagerat atunci când i-a pedepsit pe juniorii de la U19 pentru că s-au pozat cu el

Cel poreclit „Bata Kan-Kan” vorbește despre prietenia cu Mutu și despre incidentul petrecut în vara anului trecut cu juniorii naționalei U19 care l-au numit „ultraboss”

Recepția hotelului Park zumzăie. Este ora prânzului, iar majoritatea meselor din hol sunt ocupate de oameni serioși, atent aranjați și la costum.

„Domnul Buturovic este într-o ședință, dar a acceptat să discute cu voi după ce termină”, spune pe un glas liniștitor asistenta acestuia.

Întorci privirea ușor spre stânga și-l zărești pe cel considerat a fi unul dintre cei mai controversați oameni din fotbal. Sincer vorbind, nici nu-i greu să-l remarci. Într-o mare de gri și de negru, geaca portocalie și șapca de aceeași culoare reușesc să-l scoată în evidență pe bărbatul de 56 de ani. Nu zăbovești prea mult cu privirea asupra hainelor. Cerceii de aur din ambele urechi îți atrag atenția. Apoi ochelarii cu diamante. Telefonul Vertu aterizează violent pe masă, în timp ce ochelarii rămân tot la ochi. Pe toată durata discuției. „Salut, numele meu este Ratko”, spune în timp ce se face comod în fotoliul de piele pentru un interviu de o oră.

Domnule Buturovic, care sunt legăturile dumneavoastră cu fotbalul din România? Noi știm doar de prietenia pe care o aveți cu Adrian Mutu.
Am o mulțime de prieteni în România. Oameni de sport, oameni de afaceri. Din toate categoriile.

După terminarea Turneului de Elită desfășurat la Novi Sad vara trecută, mai mulți jucători din lotul României au fost suspendați. Unul dintre motive era că s-au fotografiat cu dumneavoastră…
(Buturovic nu era la curent cu suspendarea jucătorilor de la lotul U19) E un lucru foarte urât! Foarte, foarte urât! Cei care i-au suspendat pe jucători ar trebui să se întrebe de ce aceștia au vrut să facă poze cu mine și nu cu ei. De ce? Eu sunt conștient că sunt un tip interesant. Interesant pentru tineri, interesant pentru ziariști… Poate și voi ați dori să facem o poză împreună.

Jucătorii naționalei U19 v-au numit «ultraboss».
(ridică umerii) Vedeți? Ce-ar mai fi de spus?! Copiii mă plac și e și normal. Pe cine ai vrea să placă, pe președintele Federației din Serbia? (râde) Cum ar putea fi posibil așa ceva?

Ce ar trebui să știe românii despre dumneavoastră? În prezent, singurele informații, așa cum v-am mai spus, sunt legate de amiciția pe care o aveți cu Mutu.
Apropo de acest subiect, nu înțeleg de ce lumea e mirată că suntem amici? Ce vi se pare atât de neobișnuit?

„Mutu doar m-a vizitat”

Care a fost motivul venirii lui Mutu la Novi Sad în urmă cu trei ani, imediat după ce România era umilită de Serbia, la Belgrad?
Noi ne cunoaștem de foarte mult timp. Ne-am văzut în Italia, în România și am legat o prietenie. Atunci a venit să mă vadă, nimic mai mult.

Au existat o mulțime de speculații pe marginea acelei vizite, inclusiv că dumneavoastră ați fi aranjat meciul România – Serbia prin intermediul lui Mutu…
(râde) Sub ce formă să îi dau bani lui Mutu? Împrumut sau cum? Sub nicio formă, e imposibil un astfel de scenariu! În primul rând, Adrian nu ar aranja niciodată un meci. Niciodată! Iar eu nu sunt interesat de astfel de lucruri.

„Un patron care se bagă peste antrenor n-are ce căuta în fotbal”

Anul trecut ați reușit să faceți un transfer important, Stephen Appiah – fost jucător la Juventus și Fenerbahce. Plecând de aici, v-ați gândit vreodată să îl aduceți și pe Mutu la Vojvodina?
Eu sunt doar președintele clubului, nu pot impune un jucător, indiferent despre cine e vorba.

Vă deranjează faptul că sunteți inclus în tot felul de topuri cu patroni de cluburi ieșiți din comun?
(stă puțin pe gânduri și pare să își aleagă cu grijă răspunsul) Eu îmi știu valoarea, nu îmi pasă ce spun alți oameni despre mine sau cum mă văd ceilalți președinți. Dar uneori mă deranjează faptul că sunt inclus în astfel de topuri și îți spun și de ce. Uite, tu ai un tatuaj pe braț. Nimeni nu are dreptul să comenteze acest lucru. Nimeni! Mie îmi place modul în care mă îmbrac și aș vrea și ca alți președinți din fotbal să aibă un stil atât de original. Nu vreau să mă îmbrac la costum, nu vreau să mă strângă cravata la gât… Încă un lucru: eu nu mă comport de parcă sunt cel mai important om de pe pământ. Eu sunt cel mai bun prieten al jucătorilor. Nimeni nu are voie să îmi spună «Președinte» sau «Directore», doar «Șeful». Atât!

Bun, dar…
(întrerupe reporterul) Dintre toți angajații, cel mai mult îmi plac femeile de serviciu. Știu că duc o viață grea și eu încerc să le-o fac mai bună. (Buturovic sare rapid de la o idee la alta) Nimeni nu-mi poate spune vreodată ce să fac. Nu ascult de nimeni și fac doar ce vreau! Asta să fie clar pentru toți! Și întotdeauna spun exact ce gândesc!

Întorcându-ne la fotbal. În urmă cu câțiva ani, ați avut la Vojvodina un jucător român, Alin Stoica. De ce nu a reușit el să confirme în Serbia și, în primul rând, cum a ajuns să joace la Novi Sad?
Stoica ar fi trebuit să fie mai profesionist. Era un jucător bun, dar nu juca pe măsura așteptărilor noastre. Până la urmă, nu poți să câștigi niște bani dacă tu nu muncești pentru ei. Și e cazul lui Alin Stoica.

Bun, dar cum a ajuns el aici?
Directorul sportiv al clubului mi l-a propus. Eu nu mă implic în transferurile echipei.

Surprinzător! Pentru că în România patronii au obiceiul de a se amesteca des în viața echipelor pe care le dețin. Aduc jucători, alcătuiesc echipa și, așa cum s-a întâmplat la Steaua, sună antrenorii în timpul meciurilor…
Cine face lucrurile astea nu se poate numi un președinte de club. Nu unul bun, cel puțin. Și cel mai bun lucru pe care un astfel de om l-ar putea face ar fi să vândă clubul și să plece din fotbal. Eu așa cred.

Cât de greu este pentru un club precum Vojvodina Novi Sad să se lupte cu Partizan sau Steaua Roșie?
Ar trebui să puneți întrebarea invers: «Cât de greu le e lor să se lupte cu noi?». În ultimii cinci ani, Partizan și Steaua Roșie nu au mai câștigat la Novi Sad.

„Nu toate meciurile se joacă pe teren”

Dar cu toate acestea, echipa e pe locul 4 în clasament
Dacă toate meciurile s-ar fi jucat doar pe teren, atunci sunt sigur că noi am fi avut șase-șapte puncte peste Partizan și peste Steaua Roșie.

Sugerați că aceste două echipe aranjează meciuri…
(râde) Au parte de ajutor din toate părțile, atât spun.

Apropo, care este părerea dumneavoastră despre acest subiect, cel al meciurilor aranjate? Ați avut niște probleme din această cauză în urmă cu patru ani.
Asta e o întrebare mai degrabă pentru FIFA și UEFA. Aceste două instituții ar trebui să se uite mai întâi în gradina lor și apoi la noi. Atât timp cât nimeni de la ei nu are curajul să spună că aceste lucruri se întâmplă… înseamnă că nu își fac prea bine treaba, nu? S-a uitat cineva de la UEFA la meciul Rapid Viena – Vojvodina din Europa League când arbitrul polonez a acordat un penalty împotriva noastră în minutul 94? Regulile nu sunt aceleași pentru toți. FIFA și UEFA au anumite echipe pe care le ajută. Nu o să vedeți o echipă din Serbia, din România sau din Bulgaria care să fie ajutată. Mereu vor fi cele din Germania, din Franța, din Austria…

Bun, vă mulțumesc pentru timpul acordat.

(Buturovic preia discuția)

Pot să îți pun o întrebare?
Sigur.

Ție ți se pare normal că acei jucători de la lotul U19 al României au fost suspendați după ce s-au fotografiat cu mine?
Așa cum v-am spus, acesta a fost doar unul dintre motive. Mai multe abateri au fost comise în timpul șederii lor în Serbia.

Eu iubesc românii, suntem popoare asemănătoare. Am mulți prieteni din țara voastră și nu înțeleg cum niște oameni din România nu pot avea aceleași sentimente față de mine. Mie mi-ar plăcea să îi invit pe cei de la FRF să vină în Serbia, pe banii mei, să urmărească meciurile din campionatul nostru. Și apoi și ei să mă invite în România. Ar fi un gest frumos… Eu sunt relaxat, după cum vezi…


Sunteți un tip excentric și, probabil, și din acest motiv jucătorii au vrut să se fotografieze cu dumneavoastră…
Să vă mai spun ceva. Am jucat cu Rapid Viena, în Austria, și, din momentul în care am ajuns acolo, toate camerele televiziunilor erau îndreptate spre mine. Chiar le-am spus să se ducă să îi filmeze și pe jucători. A doua zi, pe prima pagină a unui ziar austriac, erau două poze: una cu mine și o alta cu președintele lui Rapid Viena. Poza cu mine era una frumoasă, dintr-o discotecă, eram îmbrăcat frumos, iar cea cu președintele austriac era făcută
într-un birou, cu el îmbrăcat la costum. Eu ăsta sunt! Dacă am oaspeți, le chem un taraf cu lăutari sau mergem într-un club, nu îi plictisesc ducându-i la operă sau la teatru.

O curiozitate: când v-ați îmbrăcat ultima oară la costum?
Pfffff! Nu mai țin minte! Trebuie să înțelegi ceva: toate hainele mele sunt unicat, la fel și încălțămintea pe care o port. Un magazin din Novi Sad a încercat să aducă teniși asemănători cu ai mei și, într-o zi, am văzut pe cineva încălțat cu așa ceva. Nu mi-a plăcut! Pentru că important e cum porți hainele și tenișii. Tu trebuie să porți haina, nu ea pe tine.

Câtă importanță acordați aspectului? Hainelor, tenișilor…
Pentru mine contează să fiu bărbierit în fiecare zi, să miros frumos, să fiu îngrijit. Nu încerc să‑mi ascund vârsta purtând astfel de haine. Sau, uite, șapca asta nu o țin pe cap pentru a-mi acoperi chelia! O port pentru că îmi place și atât!

Îmi plăcea mai mult România înainte să intre în Uniunea Europeană. Glumesc! Am o părere foarte bună despre țara voastră
Ratko Buturovic, patron Vojvodina Novi Sad

Poliția sârbă încearcă de aproape trei ani să lege numele lui Buturovic de anumite crime care au avut loc în Serbia și în Muntenegru, dar fără succes
A fost președintele secției de baschet a echipei PAOK Salonic și președintele Federației de Box din Muntenegru.

Buturovic a scăpat din două tentative de asasinat, unul în 2007, al doilea în 2009

În 2008, Buturovic a fost arestat alături de alți doi arbitri. Era acuzat că ar fi trucat trei partide în sezonul 2006-2007, oferindu-le acestora 6.000 de euro. Două zile mai târziu, a fost eliberat din cauză că dovezile nu erau suficiente. Arbitrii, Mihailo Jeknic și Borislav Kasanki, au mai rămas în arest încă un an

103 milioane de euro este suma pe care Ratko Buturovic a plătit-o pentru a cumpăra hotelul „Park” din Novi Sad, în care a stat și naționala de handbal feminin în timpul Campionatului European

328 milioane de euro a investit președintele lui Vojvodina, în ultimii opt ani, în afacerile imobiliare

2 miliarde de euro este averea estimată a lui Ratko Buturovic

Cei zece fotbaliști U19 suspendați în vară de FRF nu sunt singurii care au avut de suferit în urma interacțiunii cu Buturovic. Adrian Mutu n-a mai fost chemat timp de nouă luni la lot după ce a petrecut cu acesta la Novi Sad

Tags:
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×